Bogdan Teodorescu: „Asasinii handbalistului Marian Cozma ar fi victimele personajului Spada“


Publicat pe 10.03.2009 de Alexandru Arion | sursa


Bogdan Teodorescu este un personaj din ce în ce mai prezent în mass-media. Are opinii echilibrate, dar ferme. Şi, lucru destul de rar, are argumente viabile atunci când îşi susţine un punct de vedere. Nu face spectacol degeaba, nu caută cu tot dinadinsul să iasă în faţă. Totuşi, prin ceea ce spune, a reuşit să devină incomod pentru mulţi. Dar, în afară de jurnalistul, analistul şi profesorul de marketing politic şi electoral, mai există şi Bogdan Teodorescu-scriitorul.

Cel care a reuşit să facă dintr-o lucrare academică (Cinci milenii de manipulare) şi dintr-o carte de călătorii (54/24), două cărţi – bestseller naţional. Şi cel care a scris Spada, un roman cu un subiect extrem de delicat – conflictul dintre români şi ţigani – care dezvăluie culisele lumii politice dintr-o Românie ficţională care, dacă ar fi reală fie doar şi pe jumătate, atunci cu siguranţă ne-ar îndepărta pe toţi de urnele de votare. Pentru că, în spatele convenţiei literare, Spada este un roman incomod, ba chiar foarte incomod. Pentru mulţi reprezentanţi ai clasei noastre politice, ai mass-media, ai serviciilor secrete… Şi, poate, pentru mulţi dintre noi, cetăţeni ai acestei ţări.

Credeţi că thriller-ul politic are o miză mai mare decât simpla miză a literaturii?

– Mi-e greu să răspund pentru thriller-ul politic în general. Spada, însă, cred că este un roman politic, mai mult decât un thriller politic. Iar miza unei astfel de lucrări poate fi analizarea – fără constrângerile unui studiu academic – a unor situaţii limită în care se poate găsi un sistem politic. În Spada am încercat să văd cum ar putea face faţă România – clasă politică, structuri administrative, media, cetăţeni – unei provocări etnice. Sper că evoluţiile actuale să nu îmi dea dreptate şi să nu asistăm la escaladarea pe care am imaginat-o în roman.

– Cât de diferită ar trebui să fie ficţiunea romanului, a unui thriller politic, de exemplu, de realitate? Unde se termină aluziile la ceea ce ne înconjoară şi începe fantezia autorului?

– Depinde de nivelul de ficţiune pe care doreşti să-l introduci în carte. De exemplu, s-ar putea scrie un roman savuros (recunosc, îl am în plan) despre un prim contact între oameni şi extratereştri, nu în SUA, ca de obicei, ci undeva, într-un sat din Oltenia. Acesta este un tip de ficţiune… Se pot face mereu trimiteri la teoriile conspiraţiei şi se pot scrie romane politice neinspirate din fapte reale, ci din obsesii reale. Sau se poate scrie literatură politică bazată pe realitatea nemijlocită, cea în care politicienii, şefii de servicii secrete, agenţii lor, jurnaliştii şi tot restul personajelor sunt oameni foarte reali, nu obligatoriu malefici, omniscienţi, oculţi şi de neoprit. Spada a încercat să iasă din canonul thriller-ului politic american, sistemul de neoprit şi ucigaşii săi care aleargă inocenţi pe stradă, şi să propună un proiect românesc, cu politicieni care deştepţi, care proşti, ticăloşi sau oneşti, abili sau fraieri, corupţi sau nu, cu un sistem care când merge, când nu merge, cu jurnalişti care îşi fac pe bune meseria sau nu, cu oameni înţelepţi şi cu oameni mai puţin întelepţi… Eu nu cred că politica e o aventură, astfel încât să scoţi din ea romane de aventuri. Cred că politica este cel mai intens câmp de luptă din viaţa reală şi acolo poţi găsi absolut orice. Uneori şi un pic de thriller, dar nu doar atât.

– Să încercăm să împletim realitatea cu ficţiunea. Ar fi asasinii handbalistului Marian Cozma victimele personajului Spada din thriller-ul care însoţeşte numărul acesta al revistei Flacăra?

– Da… Fiindcă în Spada, ineficienţa sistemului sau lentoarea lui sau numai senzaţia cetăţeanului că nu este apărat suficient, generează un răspuns, un anticorp care, la rândul său, declanşează alte crize. Trebuie să recunosc interesul major pe care îl am pentru reacţia mulţimii în detrimentul crizelor şi trăirilor individuale. De aceea, Spada are foarte multe personaje – unele recognoscibile – care, într-adevăr, se pot mula şi pe tragedia petrecută în Ungaria, la Veszprem.

– Să ne continuăm jocul imaginaţiei. Dacă Spada ar ieşi dintre coperţile cărţii… Dacă un individ oarecare ar răzbuna moartea handbalistului român? (Nici nu pare să fie o ipoteză hazardată ţinând cont de recompensele promise, deja, de către tatăl unuia dintre cei răniţi.) Cât de diferită credeţi că ar fi reacţia clasei politice reale de la noi sau din Ungaria, faţă de reacţiile personajelor din romanul dumneavoastră?

– În faţa unei situaţii de acest tip, conflict interetnic, am convingerea că, în RomĂnia cel puţin, multe dintre acţiunile văzute sau nevăzute ale sistemului vor coincide cu cele descrise în carte. Evident, personalitatea individuală îşi pune mereu amprenta pe istorie, deci am putea asista la evoluţii neaşteptate, generate de oameni impredictibili. La nivel de ansamblu, însă, cred că sistemul românesc este nepregătit să facă faţă oricăror provocări de această natură.

– Am asistat, după moartea lui Marian Cozma, la o înfrăţire, în durere, ce-i drept, între români şi maghiari la nivelul oamenilor de rând, al poporului. Totuşi, la nici o săptămână de la acea reacţie comună de solidaritate, reacţie care părea să arunce măcar o umbră de desuet asupra conflictului româno-maghiar, atât de mediatizat de atâtea ori, s-a mai întâmplat ceva. Atât de la Bucureşti, cât şi de la Budapesta, de data asta de la nivel politic şi al mass-media, au fost relansate temele autonomiei, „purificării etnice în administraţia locală“ din Harghita şi Covasna etc. Nu vi se pare o coincidenţă cam mare?

– Folosirea retoricii naţionaliste nu este nici nouă, nici întâmplătoare în România. Avem un procentaj din populaţie – estimarea de 10% mi se pare realistă – atras de această retorică şi motivabil politic prin această retorică. Ne aflăm într-un an electoral care coincide şi cu cea mai mare criză economică prin care a trecut România post-revoluţionară. Or, este ştiut că în faţa problemelor economice care pot afecta mase mari de cetăţeni, una dintre ieşiri este activarea temelor etnice. Deşi, doar un procent limitat este puternic motivat de aceste teme, o accentuare în spaţiul public a acestor subiecte ar putea atrage un public mult mai larg. Situaţia din Italia este relevantă pentru a înţelege ce înseamnă escaladarea unui subiect etnic şi a unei fobii etnice. Politicienii din întreaga lume cunosc utilitatea retoricii naţionaliste, utilitatea ideii de patrie în pericol, utilitatea devoalării duşmanului intern etc. Ceea ce uită ei mereu sunt consecinţele acestor gesturi şi realitatea că nu întotdeauna situaţia rezultată din acest tip de escaladări mai poate fi controlată corespunzător. Rezultatul este însă mereu acelaşi. De plătit, plătesc nevinovaţii prinşi la mijloc.

– De ce credeţi că sunt atât de puţini autori români de thriller, policier, mistery?

– Nu ştiu dacă sunt în măsură să dau un răspuns corect. E posibil ca autorii români să considere aceste produse ca fiind secundare, de mâna a doua, neaducătoare de premii Nobel şi atunci să nu se încurce cu ele.

– Credeţi că cititorul român gustă acest tip de volum? Există o piaţă a fanilor mystery & thriller?

– Cred că un editor sau un librar ar putea răspunde la această întrebare cu cifre din vânzări. Eu citesc literatura mystery&thriller, după cum citesc şi sci-fi, fantasy, horror… După numărul titlurilor care apar bănuiesc existenţa unei categorii importante de cititori. Faptul că nu avem produse în limba română nu pare să conteze foarte tare. De altfel, la nivel cultural unde avem o adevărată producţie autohtonă?

– Ce ne puteţi dezvălui despre următoarea carte?

– Următoarea carte este un roman politic amplu, pornit din anii şaizeci şi continuat până acum, care urmăreşte destinul unui anchetator al Securităţii. Nu vă aşteptaţi să găsiţi clişeele standard cu băieţi răi şi băieţi buni, cu victime şi călăi, cu oameni fundamental corecţi şi cu oameni fundamental mizerabili. Ambiţia mea este ca acest roman foarte epic să dea o explicaţie perpetuării structurilor comunisto-securiste după decembrie 1989, până în momentul de faţă când le regăsim pe toată verticala puterii, în toate zonele politice, inclusiv în cele ale judecării din punct de vedere moral sau instituţional a crimelor regimului comunist.

– Am înţeles că romanul Spada urmează să fie tradus şi să apară în străinătate…

– Da. Este adevărat. Tritonic se află în negocieri avansate cu mai multe edituri din Turcia, Bulgaria, India, Marea Britanie, Portugalia şi Cehia pentru traducerea romanului Spada. Volumul academic Cinci milenii de manipulare este în atenţia unor editori din Franţa şi Germania. Deocamdată nici eu nu am mai multe informaţii.

– Vă mulţumesc.